Despre sentimente

     Iubirea nu ține cont de rasă,de statutul social sau de banii din cont. Iubirea nu discriminează. Iubirea are multe forme și direcții și se poate transforma ușor în altceva pentru că iubirea e maleabilă. Bunătatea față de oameni în general e tot o formă de iubire,așa cum și respectul de sine poartă pecetea iubirii.

    Iubim diferit și,uneori disperat ,dar iubirea nu este niciodată greșită ,poate doar greșit înțeleasă. 

    Iubirea e sentimentul suprem și toate celelelte i se subordonează . Tristețea pălește in fața iubirii, invidia nu își are locul lângă iubire ,furia poate fi provocată de iubire,frustrarea poate fi cauzată de lipsa iubirii și ura e născută din iubire și ,uneori, e la fel de puternică ca aceasta.

    Iubirea e un sentiment ce nu se învață, nu se măsoară și nici nu se compară. Nu poți iubi ca la carte, nu poți iubi pe o scală de la 1 la 10 și nu poți compara iubirea pentru membrii familiei  cu iubirea pentru  persoanele trecătoare din viața ta. Familia o iubești necondiționat,așa cum este ea cu bune și cu rele și,vine o vreme când putem să alegem pe cine să introducem în familie. Asta pentru că formarea unei noi familii are la bază familiile celor doi protagoniști și, vine la pachet cu aceasta. 

    Am avut parte de o relație de lungă durată înainte de a o oficializa la primărie  sau la preot și nu sunt de acord că actul în sine dă valoare sentimentelor sau iubirii dintre doi oameni. Dar, prin semnarea acelui act îți alegi o nouă familie din care să faci parte ; împreună vă alegeți un nou drum în viață și,fiecare deveniți membru în familia celuilat și asta, uneori e pe cât de frumos pe atât de complicat.

    Iubirea e menită să te facă mai înțelegător, mai răbdător și mai așezat. Din iubire alegi să îți muști limba câteodată, din iubire alegi să mai explici și a 100 oară aceași idee, din iubire alegi să stai într-un loc în care ,în mod normal nu te-ai simți confortabil.

    

    Există o vorbă care spune că de la iubire la ură e un singur pas și ,aici revin la ceea ce am spus anterior cum că ura poate fi pe picior de egalitate cu iubirea. Pentru mine e greu să urăsc pe cineva, pot urî o idee, pot urî o stare sau, cel mult, pot urî felul în care mă pot face să mă simt unii oameni,dar persoane reale nu am urât niciodată. Nici măcar personajele negative dintr-un film sau o carte nu mi se par demne de ură. Și ,așa cum nu poți iubi decât oamenii care contează pentru tine cred că și ura se manifestă la fel. Știm cu toții ororile pe care l-a provocat Hitler în cel de-al doilea război mondial și da, nu cred că mai e cazul să o spun că Hitler a fost un om foarte rău, cu toate astea nu îl urăsc. Pentru că nu m-a afectat personal,pentru că nu l-am cunoscut ,pentru că singur n-ar fi putut produce atâta suferință și voit,sau nu,alții l-au ajutat să devină mostrul istoriei mondiale.  

    

    În schimb pot înțelege cum în prag de divorț ajungi să îl urăști pe omul pe care l-ai iubit cândva. Pot înțelege că pierderea îți lasă un gol imens în inimă și, uneori, nu poți să-l umpli decât cu ură pentru că ura pare, pentru un timp, tot ce ți-a mai rămas. Dar, deși ura este un sentiment foarte puternic ,ea arde rapid, nu poate să dureze. E doar o etapă prin care trebuie să treci înainte de a putea merge mai departe,e doar ceea ce îți dă puterea să aduni cioburile de pe jos și să te lipești la loc. Și tocmai de asta ura nu va putea niciodată să fie mai puternică decât iubirea, pentru că iubirea e peste tot și, chiar și după cele mai dificile perioade își găsește drumul înapoi sprei inimă. Ura e un sentiment de scurtă durată, cu timpul doar se estompează, dar iubirea evoluează și se transformă în timp, devenind astfel mai puternica.