Oglindă, oglinjoară
Ar trebui să începi cu omul din oglindă
Trăim într-o lume care se schimbă cu viteză și nu știu cum vă simțiți voi,dar eu, la 35 de ani simt uneori nevoia să o pun pe pauză și să îmi trag un pic răsuflarea. Și ,de cele mai multe ori când fac asta ,mă trezesc uitându-mă cu nostalgie înapoi, când - pe vremea mea- lumea era mai bună, mai educată și mai empatică.
Dar imediat ce îmi duc gândul la capăt îmi dau seama că încep tot mai mult sa semăn cu mamaie care nu o data m-a lovit cu replica - e pe vremea mea maică- și îmi dau seama că am îmbătrînit. Nu o spun cu tristețe, ci cu mândrie, pentru că eu, cea de acum, sunt o femeie puternica, cu convingeri sănătoase și cu un pic mai multa minte ca la 20 de ani. Sau cel puțin asta îmi place să cred și asta e imaginea pe care vreau să o proiectez și celor din jur. Totodata ,asta îmi dă convingerea că lumea merge la fel ca înainte, doar eu m-am schimbat și o percep diferit.
Și, ca orice om matur am idei, convingeri și păreri care nu sunt ale tuturor și asta ma frustreză uneori, deși ,dupa multe discuții cu mine , am ajuns la concluzia că e complet normal dar totodată inutil.
Toți vrem să modelăm lumea după bunul nostru plac , dar adevărul e că lumea e formată din fiecare individ în parte și farmecul e că toți suntem diferiți. De schimbat ne schimbăm permanent și în loc să aruncăm pisica moartă în ograda altcuiva, mai bine ne întoarcem acasă să îl privim în ochi pe omul din oglindă.
Retrospectiv privind, mai știi cine ești, știi ce te motivează să mergi mai departe , ce te face să fi tu?
Pe mine asta mă face să vreau să iau o gură de aer uneori, pentru că am senzația că aproape nimeni nu mai e focusat pe propria persoana ci cumva s-au erijat cu toții în judecători pentru deciziile și alegerile altora. Și chiar mai trist de atât mi se pare că am ajuns să avem opinii despre oameni pe care nu îi cunoaștem absolut deloc în viața reală .
Lumea de azi, prin ochii mei , e plină de măști și superficialitate. E ca și cum te plimbi printre roboți , cu inimi de gheață. Toți aleargă spre o linie de finish când de fapt viața ar trebui să fie despre a trăi, despre a-ți da timp să te bucuri , despre a sta pe loc.
Eu, în lumea asta nu mă regăsesc
și uneori simt că mă sufoc, pentru că eu nu mă grăbesc să ajung nicăieri, nu vreau să mă potrivesc într-un tipar și nu îmi doresc să las o amprentă asupra lumii. Vreau doar să fiu eu și să mă bucur cât pot, că trăiesc, că evoluez ca și individ, și că , idiferent de momentele grele pe care mi le rezervă viața, la finalul zilei mă pot privi în oglindă cu mândrie.
Sunt convinsă că nu sunt singura care gândește așa și, daca ai ajuns cu cititul până aici e clar că am vorbit și pentru tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu