Emoție de toamnă
Soarele încălzește blajin frunzele umede. În liniștea pădurii răzbat din timp în timp șoapte. Dezgoliți de frunze și cu crengile pline de ciori, copacii își cântă dezamăgirea și par triști și obosiți, asemeni oamenilor în pragul depresiei. Își trăiesc an de an bucuriile și tristețile, bătuți de ploaie, vând, soare sau viscol și privesc neputincioși cum, an de an devin mai uscați, mai bătrâni și mai puțini. Când din verdele primăvăratic s-au topit în arșița verii și toamna i-a prins în toată splendoarea, doar ca mai apoi să îi despoaie? Cântecele păsărilor au amuțit și ele și, în atmosfera cețoasă a toamnei, doar cucuveaua și câteva ciori mai cântă sinistru spărgând liniștea dimineților. O vulpe pare că și-a asortat blana cu pădurea și, târziu în noapte, doar lupii se adună urlând la lună, cerând parcă explicații pentru singurătatea pădurii toamna. Copacii par pictați de o mână divină, dar dincolo de toată culoarea răzbate un miros greu de putrezit și moarte. Nimic nu moare m...